După 35 de ani am început construcția efectivă a celor trei Spitale Regionale: Cluj-Napoca, Iași și Craiova – investiții din surse multiple de peste 2,1 miliarde de euro.
Se construiesc zeci de spitale și clădiri noi finanțate din PNRR și Banca Mondială, iar primele vor fi gata anul viitor (Bistrița, Cluj-Napoca, Timișoara, Balotești). Investițiile se apropie de 2 miliarde de euro.
Cele 20 de județe care nu au fost incluse de fosta guvernare în PNRR vor beneficia de fonduri pentru construcția și reabilitarea spitalelor Județene, municipale și orășenești de peste 2 miliarde de euro.
Reducem infecțiile nosocomiale prin investiții de 400 de milioane de euro în 119 spitale.
A început construcția a 69 de ambulatorii de specialitate, în valoare de 200 de milioane de euro care vor fi finalizate anul viitor.
Programarea pacienților va fi mult îmbunătățită prin proiectele de digitalizare a 207 spitale în valoare de 100 de milioane de euro.
A început construcția a 200 de centre medicale integrate in localități rurale mai puțin favorizate și s-au reabilitat și vor fi dotate în acest an peste 2500 de cabinete de medicină de familie, în total 190 milioane de euro.
Pentru pacienții oncologici s-au realizat 8 centre regionale publice de radioterapie avansată.